Vineri, 2 noiembrie 2012, ora 11.00 a avut loc activitatea dedicata zilei de 3 Noiembrie - ZIUA VÂNĂTORILOR DE MUNTE.
Program
- Contribuţia Vânătorilor de Munte din Targu Neamţ la luptele de la Oituz-1917, responsabil prof. Constantin Pascu și elevii clasei a XII-a F
- Mausoleul - monumetul vânătorilor de munte de la Tg. Neamț, responsabil prof. Elena Diana Spiridon
- Participarea vânătorilor de munte la al Doilea Război Mondial, responsabil prof. Ioan Arsintescu
- ”Ieri și azi la Tg. Neamț”, expoziție realizată de dna bibliotecar Magda Spiridonescu
D-șoara dir.adj. Adina Timofte a solicitat elevilor prezenți participarea la activitățile de istorie din cadrul proiectului educațional ”Cinste eroilor”.
MOTTO “Gradul de cultură şi civilizaţie al unui popor se vede în felul cum ştie să-şi cinstească erorii…” (Dr.Vasile Saftu-Braşov, 1921)
3 Noiembrie reprezintă pentru oraşul Târgu Neamţ, sărbătoarea care marchează constituirea în anul 1916, a primului batalion de vânători de munte din Armata Română, ca unitate de elită care să intervină în situaţii extreme. La 3 noiembrie 1916, Marele Cartier General prin Ordinul nr.294, a decis ca Şcoala Militară de Schiori din Bucureşti să fie transformată în "Corpul Vânătorilor de Munte", organizat pe 3 batalioane a 3 companii fiecare, având un efectiv de 2000 de combatanţi. Această decizie se impunea cu strigenţă deoarece, luptele duse de armata română în toamna anului 1916, au demonstrat cât de necesare erau, pentru obţinerea succesului, trupe de elită, cu instrucţie specifică luptei în munţi şi cu nivel sporit de iniţiativă la nivel batalionar.
Iniţial acest batalion a luat fiinţă la Bucureşti, iar după căderea capitalei României este dirijat spre Vălenii de Munte, iar după înfrângerea de pe Argeş i se schimbă destinaţia spre Tg. Neamţ.
La 3 decembrie 1916, vânătorii de munte şi-au început marşul spre garnizoana Târgu Neamţ; au parcurs aproape 500 de km. Au ajuns la destinaţie la 3 ianuarie 1917, după alte surse aceştia ar fi ajuns la 21 decembrie 1916, fiind întâmpinaţi cu bucurie de populaţia şi de oficialităţile oraşului. Regimentul Vânătorilor de Munte a fost întâmpinat la Târgu Neamţ de regimentul rus 75 aflat aici în rezervă. Pe 9 ianuarie 1917, printr-un alt Ordin al Marelui Cartier General român, Corpul Vânătorilor de Munte a fost transformat în Batalionul Vânătorilor de Munte, organizat pe 5 companii de puşcaşi a câte 300 de ostaşi şi 2 companii de mitraliere şi o secţie de transmisiuni.
Sub atenta instruire a corpului ofiţăresc în frunte cu maiorul Virgil Bădulescu, cel ce era rapid în mişcări „ca o minge” , printr-o muncă stăruitoare de instruire, în iarna şi primăvara anului 1917, depăşindu-se toate greutăţile inerente situaţiei în care se afla ţara, s-a reuşit să se facă din vânătorii de munte, batalion bine pregătit „nefiind cu nimic mai prejos de faima celebrilor alpini francezi sau germani.”
În perioada ianuarie-iulie 1917, vânătorii de munte s-au instruit pentru ducerea luptei în teren muntos - împădurit. Ordinul de luptă a venit în ziua de 8 august 1917. Sub comanda maiorului Virgil Bădulescu, Batalionul de Vânători de Munte a intrat în ziua de 11 august în luptele de la Cireşoaia si Coşna. Acesta a fost botezul focului pentru vânătorii de munte, urmat de o victorie prestigioasă.
Făcând parte din rezerva generală a armatei a fost pus la dispoziţia Armatei a II-a, aducându-şi o mare contribuţie la bătălia de la Oituz.
La 24 iulie 1917 germanii încep ofensiva pe frontul de la Mărăşeşti, iar două zile mai târziu şi cea de străpungere de pe valea Oituzului.
Iată de ce acum, „în valea Oituzului se juca acum nu numai soarta unei bătălii, ci însăşi soarta ţării.”
Cursul primejdios al bătăliei de la Oituz impune Marelui Cartier General şi Comandamentului Armatei a II-a aducerea urgentă de noi forţe pentru a restabili echilibrul. În acest sens au fost trimise brigada a II-a de călăraşi din rezerva Armatei a II-a, iar din rezerva generală brigada de grăniceri şi batalionul vânătorilor de munte, precum şi două regimente şi câteva batalioane dislocate de pe frontul de la Mărăşeşti prin replierea frontului de-a lungul pârâului Vizantea, precum şi divizia I-a de cavalerie.
Bilanţul zilei de 30 iulie, consideră „ziua cea mai grea şi mai lungă din bătălia Oituzului”, a fost faptul că ofensiva duşmană a fost oprită, acţiunea de străpungere pe Trotuş n-a reuşit, duşmanii având pierderi mari în morţi, răniţi şi prizonieri, fiind împinşi îndărăt câţiva kilometri. A doua zi, 31 iulie, după o pregătire de artilerie la ora 7.00, se reia contraofensiva noastră pentru a se consolida succesele din ziua anterioară. Cavalerişti, grăniceri, vânători de munte se aruncă în atac. În cooperare cu brigada 13 „vânătorii de munte seamănă moarte şi groază în trupele austriece demoralizate de înfrângerea din ajun . Izbându-le frontal şidin flancuri, le aruncă şi le urmăresc în pădure, la vest de vârful Cireşoaia, le împing către marginea prăpastiei ce coboară către valea Slănicului şi le distrug. Măgura este în mâinile noastre”.
După şase zile de lupte sângeroase linia frontului s-a stabilizat, ofensiva gremano-austriacă de la Oituz a fost paralizată, inamicii n-au reusşit să înainteze decât 5-6 km pe un front de 20 km lăţime.
Nici încercările ulterioare ale inamicilor din zilele de 13-15 august de a străpunge linia Oituzului n-au fost încununate cu succes. Nici pe aici nu s-a putu trece. Bătălia de la Oituz în strânsă legătură cu cea de la Mărăşeşti, a pus capăt ofensivei germane pe frontul românesc.
Drapelul de luptă a fost decorat în Primul Război Mondial cu ordinul Mihai Viteazul la 2 aprilie 1919 la Târgu-Neamţ „pentru curajul şi avântul excepţional cu care ofiţerii, subofiţerii şi soldaţii batalionului au atacat şi înfrânt pe inamic, în ziua de 30 iulie 1917. Acest eroic batalion s-a distins prin aceleaşi virtuţi militare şi în crâncenele lupte ce s-au dat în zilele de 27-29 august 1917 în sectorul Pârâul Fundul-Bogata” .
După 20 de ani, de la formarea acestui batalion, veteranii de război din Târgu Neamţ au luat iniţiativa ridicării unui monument dedicat acestui eveniment. Inaugurarea lui s-a făcut la 28 iulie 1939, în prezenţa regelui Carol al II – lea, şi a primului ministru din acea vreme Armand Călinescu, generali, ofiteri superiori ai corpului de armata al vanatorilor de munte, oficialitati ale judetului si multi locuitori din oras si din imprejurimi.
Monumentul este situat pe o terasa largă creată artificial pe Culmea Pleşului, în anul 1936, la o altitudine de 491 m pentru a putea fi observat cu uşurinţă.
Monumentul realizat de arhitectul Theodor Burca a fost ridicat pentru a comemora jertfa eroilor neamului din Primul Razboi Mondial. A fost inaugurat în 1939 de Regele Carol al II-lea. Acest monument-mausoleu a fost construit la propunerea Societăţii „Cultul eroilor”, cu sprijinul „Comitetului de iniţiativă al vânătorilor de munte”.
Lucrarea are un soclu bine proporţionat, cu înălţimea de 16 m, sugerând prin forma sa terminală un foişor de observator. Pe laturile monumentului sunt trei plăci de marmură: una aminteşte data de 27 iulie 1917, când vânătorii de munte pleacă pe linia frontului; o placă mare cuprinde numele celor 72 „vânători de munte căzuţi pe câmpul de onoare”, şi a treia cuprinde textul dedicat dezvelirii monumentului.
Pe soclu mai sunt două basoreliefuri, realizate în bronz de către Theodor Burca. Unul prezintă o femeie inaripată, îmbrăcată în haine de roman, cu o spada la şold, în mişcare, ce face un salt de pe un vârf de munte. Ea simbolizeaza România. În mâna stânga ţine stema României sprijinită pe umăr, iar în mâna dreaptă întinsă are o coroniţă de lauri. Al doilea basorelief prezintă militari români avântându-se în luptă, cu casca pe cap şi cu baioneta la armă.
Pe o treaptă superioara a soclului se afla un vultur mare, din bronz, ce-şi ia zborul către vest, la fel ca ostaşii primului batalion de vânaăori de munte porniţi spre frontul de luptă. În partea de nord, apare la suprafata cripta mausoleului, sub forma unui mormant, cu lespedea neagra, cu o cruce albă pe ea. Monumentul - mausoleu a fost renovat în 1990 şi anual, la 3 noiembrie, este sărbătorită „Ziua vânătorilor de munte”. Este mausoleu, fiindcă este un monument funerar, de proporţii mari.
