Mănăstirea Bistrița din județul Neamț a fost zidită la 1406 de către Alexandru cel Bun, care a înzestrat-o cu sate, moșii și odoare scumpe.
Ștefan cel Mare a zidit un turn-paraclis ce se păstrează până astăzi, fiind cel mai vechi edificiu din incinta actuală.
În 1546, Petru Rareș a renovat mănăstirea și a construit un zid împrejurul ei. Tot el i-a dăruit satul Mojeștii cu tot cu venitul produs de acesta.
La 1554, Alexandru Lăpușneanu a renovat mănăstirea complet.
Mărimea monumentală a bisericii este impresionantă: 41 m lungime, 15 m lăţime şi 36 m înălţime. Faţadele sunt decorate cu două şiruri de firide, chiar sub streşini, şi cu 19 nişe înalte şi elegante pe abside.
Mănăstirea Bistrița are o foarte mare valoare istorică și arheologică. Este zidită în stil bizantin, bogat ornată, având ușa de la intrare păstrată din momentul construirii fiind lucrată cu multă artă. Clopotnița a fost construită de Ștefan cel Mare și Sfânt la 1498. Se remarcă icoana facatoare de minuni a Sfintei Ana, dăruită de Ana, mama lui Ioan Paleologu, împăratul Constantinopolului. Icoana facatoare de minuni este considerata ca dar al imparatului Manuel II Paleologul (1391-1425) si al sotiei sale Ana, facuta lui Alexandru cel Bun si Doamnei Ana (in 1407) in semn de recunostinta pentru buna primire de care se bucurase fiul lor Andronic in timpul vizitei efectuate de acesta in Moldova. Sfanta icoana a fost purtata prin satele Moldovei in timpul foametei din 1947.
In anul 1418, doamna Ana a fost inmormantata sub lespedea din gropnita bisericii, iar la 1 ianuarie 1432 a fost adus si Alexandru cel Bun, in mormantul de langa aceasta. Spre sfarsitul secolului, prin anul 1498, Sfantul Stefan cel Mare se trece si el pe lista ctitorilor acestui sfant locas de rugaciune. El va ridica o impunatoare clopotnita cu paraclis, dupa cum aflam din inscriptia votiva, asezata pe peretele sudic al constructiei:"Evlaviosul si de Hristos iubitorul Io Stefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Tarii Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit aceasta clopotnita si biserica aseza intr-insa, intru numele Sfantului Mucenic Ioan cel Nou din Cetatea Alba, pentru rugaciunea sa si a Doamnei sale, Maria, si a copiilor lor, in anul 7006 (1498), si tot in anul acela le-a si savarsit, in luna lui septembrie, 13 zile."
Urmatorul ctitor al Bistritei este Petru Rares care, in toamna anului 1538, a trebuit sa paraseasca tara, invadata de ienicerii lui Soliman Magnificul. Parasit de toti cei ai sai, fiul Sfantului Stefan cel Mare a gasit adapost la Manastirea Bistrita.
Lucrarile realizate de Petru Rares la Manastirea Bistrita s-au intreprins intre anii 1541-1546. Petru Rares a refacut zidul de incinta, cu turnul de la intrare, unde a amenajat un mic Paraclis cu hramul Sfantul Ierarh Nicolae, a refacut casa domneasca, pe care a impodobit-o cu fresca si a extins paraclisul din clopotnita ridicata de Stefan cel Mare, adaugandu-i o nava sustinuta de elegante arce de zid. Tot lui Petru Rares i se datoreaza si cladirea de piatra din coltul sud-vestic al incintei, unde a functionat, pana in secolul al XIX-lea, o scoala domneasca si care gazduieste astazi muzeul manastirii.
Contributia lui Petru Rares la refacerea bisericii mari o gasim amintita in documentul din 1546, in care se mentioneaza: "am innoit din temelie sfanta manastire". Petru Rares, vorbind de "innoirea manastirii", s-a referit la intregul ansamblu de lucrari executate aici, deoarece actuala biserica a fost zidita de Alexandru Lapusneanu, dupa cum rezulta din inscriptia fixata in peretele sudic, sub o superba stema a Moldovei: "Cu vrerea Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Sfantului Duh, s-a zidit aceasta biserica din Manastirea Bistrita, unde este hramul Adormirii Precistei si Prea Binecuvantatei Stapanei noastre, Maica Domnului si pururea Fecioara Maria, in zilele blagocestivului si de Hristos iubitorul, Io Alexandru Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, in anul sapte mii 62, luna mai in 26 zile (1554)."
Manastirea Bistrita a fost o puternica si rodnica vatra de spiritualitate si cultura medievala romaneasca, pana spre mijlocul veacului al XVIII-lea, cand, in anul 1677, Doamna Safta, sotia voievodului Gheorghe Stefan, inchina manastirea Locurilor Sfinte - Patriarhiei Ierusalimului, inaugurand o lunga epoca de instrainare si nechibzuita gospodarire, cand s-a pierdut si cea mai mare parte din patrimoniul care mai ramasese.
Evenimentele din 1821 au afectat si Manastirea Bistrita, chiar in biserica desfasurandu-se adevarate lupte intre turci si eteristi. Atunci, toate constructiile au avut de suferit de pe urma incendiilor, au fost profanate mormintele ctitorilor si au fost jefuite numeroase manuscrise, broderii si obiecte de cult. Doar masurile adoptate de Alexandru Ioan Cuza au determinat plecarea calugarilor greci de aici.
Dupa aplicarea Legii secularizarii averilor din decembrie 1863 a luat sfarsit si "epoca de inchinare" a Manastirii Bistrita, deschizandu-se o lenta dar necesara actiune de renastere si reconstructie datorita careia stravechea ctitorie musatina a redevenit vatra de cultura si de viata ortodoxa de altadata, temeinic integrata in istoria tarii si in viata spirituala a poporului roman.
In anul 1932, cand s-a implinit o jumatate de mileniu de la stingerea din viata a lui Alexandru cel Bun, au fost deshumate osemintele ctitorilor si reasezate pe latura nordica a gropnitei sub doua bolti de piatra. Tot atunci, Manastirea Bistrita a fost gazda unei ample serbari nationale, omagiu peste ani adus celui care a intrat in istoria tarii sub numele de "parintele Moldovei".
Atat zidul de incinta cat si turnul de la intrare se datoresc lui Petru Rares (in perioada 1541-1546), constructiile similare din vremea lui Alexandru cel Bun, ale caror substructii au fost descoperite cu prilejul cercetarilor arheologice din 1972-1977, fiind distruse de tunurile lui Soliman Magnificul in 1538. Zidul de incinta a mai fost reparat si consolidat in 1777, de fata sa interioara sprijinindu-se vechile chilii, dupa cum dovedesc urmele de tencuiala pastrate pe latura nordica.
Pridvorul are doua usi de acces situate la sud si la nord, incadrate de chenare identice in forma de arc turtit, ca o acolada abia pronuntata. Intrarea utilizata este cea sudica, deasupra careia se afla stema Moldovei feudale si inscriptia votiva originara. Pridvorul este boltit dupa sistemul moldovenesc cu doua calote sferice sprijinite pe arce in consola si arce piezise cu pandantivi.
Spre sud-est se afla mormantul lui Ivascu Golescu, mare vornic din Tara Romaneasca, pretendent la tronul lui Petru Cercel, mort in pribegie la 20 decembrie 1584, in timp ce venea in Moldova la chemarea lui Petru Schiopul. La nord-est se afla mormantul atribuit cronicarului Grigore Ureche, mormant pregatit pentru tatal sau, Nestor Ureche, dupa cum rezulta din inscriptia de pe lespede: Aceasta groapa s-a gatit si facut din porunca dumisale Ureche Nestor, marele vornic al Tarii de Jos.
In afara acestor morminte, necropola domneasca de la Bistrita mai cuprinde - pe latura sa de miazazi - groapa lui Alexandrel, primul dintre fiii lui Stefan cel Mare, depus aici in 1494 si lespedea frumos impodobita a Doamnei Maria, sotia lui Stefan Lacusta, care a trecut in lumea celor drepti la 31 iulie 1542. Mai trebuie amintit ca in timpul ultimelor cercetari arheologice s-a mai gasit un mormant arhieresc, ce se presupune a fi al lui Iosif Musat, primul mitropolit al bisericii autocefale a Moldovei, ruda apropiata a lui Alexandru cel Bun.
Initiat inca din 1932, Muzeul Manastirii Bistrita si-a aflat implinire in vara anului 1984, cand s-au incheiat lucrarile de restaurare a fostei Scoli Domnesti a lui Petru Rares. Aici se pastreaza un mare numar de icoane din secolele XVI-XVIII, sculpturi si fresca descoperite in timpul cercetarilor arheologice, resturi din vesmintele domnesti si alte obiecte din necropola voievodala, monezi de epoca.
