Istoria stiintei si credintei religioase

"Nu exista lumina fara intuneric si nici materie fara umbra."


Stiinta si credinta au fost considerate deseori antinomice; nu a fost dintotdeauna asa. Daca privim de-a lungul istoriei, constatam ca, inca de la nasterea sa, in Grecia secolului al VI-lea i. Hr., stiinta era considerata foarte aproape de metafizica. Abia in secolul al XVII-lea se observa serioase veleitati de emancipare a stiintei, ceea ce antreneaza inevitabil conflicte cu autoritatile religioase. Afacerea Galilei ramane cu siguranta cel mai cunoscut exemplu de astfel de conflicte. Ea va marca profund memoria colectiva.

Secolul al XIX-lea este caracterizat printr-o veritabila explozie a cunoasterii stiintifice, ceea ce favoriza un climat euforic. Ideologia scientista impune credinta in puterea nelimitata a stiintei si pretinde conducerea intelectuala si morala a societatii. Separarea intre stiinta si credinta este la apogeul ei. Biserica si stiinta se regasesc in doua tabere opuse.
Revolutiile stiintifice ale secolului XX – relativitatea lui Einstein, mecanica cuantica, cosmologia – modifica radical conceptiile traditionale privind spatiul, timpul, materia si universul, reinnoind viziunea noastra asupra stiintei si lumii. Ele ne permit, de asemenea, sa punem mai bine unele probleme filosofice majore, in special cele privind realitatea, rationalitatea, adevarul.

Trebuie sa facem o distinctie clara intre cult, credinta, teologie. Existenta unei realitati ultime care se ascunde in spatele lucrurilor este plauzibila, dar exista abordari diverse ale acestei realitati.

Cu toate limitele sale, stiinta contribuie din ce in ce mai mult la dezvoltarea filosofiei, daca ar fi sa ne gandim doar la faptul ca o ajuta sa puna corect adevaratele probleme. Stiinta este in slujba omului, nu numai prin nenumaratele aplicatii care-l scapa de atatea griji dar si pentru ca-i deschide noi orizonturi culturale, filosofice si etice, care-l impiedica sa se angajeze pe drumuri fara iesire in cautarea sensului.