Duminica Floriilor

Pentru credinciosii ortodocsi si romano-catolici, este Duminica Floriilor.Iisus intra in Ierusalim. Multimea flutura ramuri de palmieri strigand: "Osana Fiului lui David!"







"Pentru doamnele si domnii profesori si pentru toti elevii ce poarta nume de floare, Dumnezeu sa va calauzeasca pasii spre infaptuirea de lucruri marete, sa aveti parte de sanatate si de cei dragi mereu alaturi. La multi ani!"

Emanciparea femeii, în oglinda istoriei

Emanciparea femeii, în oglinda istoriei

Timp de secole,femeiile au trait intr-o lume a barbatilor,neavand nici un drept,ci doar datoria de a fi o sotii si mame bune.Fiind reprezentantii sexului tare,barbatii au reusit sa profite timp de secole de slabiciunea femeii,de inferioritatea sa din punct de vedere fizic si de finetea si sensibilitaea acesteia. Din cele mai vechi timpuri chiar pana in prezent,masculinul si experientele sale erau considerate norma pentru comportamentul si realizarile umane. Experientele femeilor si tot ce tine de femeiesc erau considerate deviatii sau exceptii de la norma universal masculina.

De-a lungul istoriei, femeia a fost privita in fel si chip. Societatile tribale au trecut de la matriarhat la patriarhat, in antichitate in unele culturi rolul femeii era minimalizat, in altele exacerbat, ca de-abia la inceputul epocii moderne sa se inceapa un proces lung si anevoios de accpetare a egalitatii cu barbatul.

Pornind de la povestea biblica a crearii omului,trecand prin Antichitatea vechilor greci,pentru care femeia era considerata un barbat “mutilat”,pana la influenta teorie freudiana a sexualitatii,comportamentul uman a fost redus la experientele si privilegiile masculine. Teoria sexualitatii este una dintre cele mai criticate teorii de catre feministe,referindu-se adesea la “faza falica” . Feministele considera ca de aici,personalitatea copiilor poate fi predeterminata:baietii se dezvolta ca persoane active,pe cand fetele capata un sentiment de inferioritate,devenind pasive.

Imaginea semnificativă care regla prezenţa femeii în societate la acea dată pare a fi fost aceea de “soţie, mamă, administratoarea casei”. Conştiinţa publică, la nivelul ei cel mai sensibil şi în forme insulare, începe să caute totuşi o acomodare cu perspectiva unor noi roluri pe care femeia şi le-ar putea însuşi în spaţiul extra-familial. Se considera că femeile ar fi apte pentru unele profesii intelectuale şi trebuie să primească instrucţia necesară. “Se afirma formal că emanciparea femeilor este o problemă importantă, dar nu a prezentului, ci a viitorului.”


Secolul al XIX-lea a trăit cu certitudinea inferiorităţii intelectuale a femeii, certitudine care justifica interdicţia participării acesteia la viaţa politică.După primul război mondial, femeile, elitele feminine, devin un interlocutor social tot mai exigent, cu o voce publică distinctă.

Alvin Toffler a explicat conditia "inferioara" a femeii prin aceea ca, odata cu separarea producatorilor de consumatori, ea a fost perceputa drept consumator, cu toate ca de consumat consumau si barbatii, iar munca in gospodarie era - in parte - si productiva.

Nicolae Titulescu, politician si diplomat roman (1882-1941)

"Sentimentul naţional este acela care asigură existenţa popoarelor." Nicolae Titulescu;

S-a afirmat ca mare orator in prima jumatate a secolului XX si s-a impus in chip deosebit ca diplomat de talie internationala. S-au intimplat cazuri, cum a fost acela din Camera Comunelor din 1937, cand parlamentarii englezi - vrajiti de elocinta diplomatului roman - au cerut lui N. Titulescu sa repete discursul in limba engleza

Titulescu a fost un politician al pãcii, militând în favoarea bunelor relatii cu vecinii. El a optat pentru restabilirea relatiilor cu Uniunea Sovieticã, dar protejând granitele României. De asemenea, a lansat idea unei Europe unite introducând sintagma spiritualizarea frontierelor, potrivit cãreia o abordare transfrontalierã a valorilor cultural-spirituale poate desfiinta imaginar granitele dintre state iar popoarele tãrilor vecine devin mai unite. Din nefericire, ideile lui au fost anihilate de miscãrile fasciste din perioada interbelicã. Dupã ce România s-a aliniat Germaniei, relatiile strânse ale lui Titulescu cu Franta, au devenit imposibile iar în 1936 acesta a fost obligat sã renunte definitiv la cariera diplomaticã.

Datoritã talentului sãu diplomatic de exceptie, cât si a contributiei sale la cauza pãcii în Europa, Titulescu a fost supranumit ministru al Europei, rãmânând un simbol vesnic al României în Europa.

Prima misiune diplomatica o indeplineste in 1920 ca delegat la Conferinta de Pace de la Paris, fiind unul dintre mediatorii de pace dupã Primul Rãzboi mondial. Participa la negocierea Tratatului de Pace de la Trianon, dupa care Transilvania a redevenit parte integranta a României.

Vreme de 2 decenii, Nicolae Titulescu om de vasta cultura, dotat cu un ascutit spirit analitic, si-a slujit tara cu abnegatie si inegalabila competenta; si, la capatul unui zbucium fara ragazuri si al unei munci incordate reusise sa devina, in epoca dintre cele 2 razboaie, PERSONALITATEA CEA MAI PRESTIGIOASA A VIETII POLITICE INTERNATIONALE.

A fost membru al Academiei Române, doctor honoris causa al Universitatilor din Atena si Bratislava, presedinte al Academiei diplomatice internationale. A fost ministru de finante (1917- si 1920-1921), delegat la Conferinta de pace de la Paris (1920), ministru plenipotentiar la Londra (1922-1927), ministru de externe (1927-1928 si 1932-1936), delegat permanent (1920-1936) al României la Liga natiunilor (al carei presedinte a fost ales in 1930 si in 1931, singurul care a detinut aceasta functie de doua ori), remarcandu-se printr-un stralucit talent oratoric, servit de o documentatie vasta si o riguroasa argumentatie.

Gandirea si actiunile lui Titulescu au fost remarcabile prin luciditatea si realismul lor. El a militat pentru suveranitatea si egalitatea tuturor statelor in relatiile internationale, pentru securitatea colectiva si prevenirea agresiunii.

Titulescu si-a bazat intreaga activitatea pe problemele majore, fundamentale, ale politicii externe a României. Dupa instaurarea fascismului in Germania, dandu-si seama de pericolul pe care-l reprezenta aceasta pentru România (ca si pentru alte state europene), Titulescu a depus o vie activitate in directia intaririi colaborarii internationale, in interesul pacii si securitatii europene, pe linia aceasta, Titulescu a semnat la Londra, in 1933, in numele guvernului României, conventia de definire a agresorului si a depus eforturi remarcabile pentru incheierea in 1933 a Micii Intelegeri si pentru incheierea in 1934 a Intelegerii Balcanice, pacte regionale in care vedea o pavaza impotriva agresiunii.

In 1937 se refugiazã politic în Franta, la Cannes, denuntând regimul fascist din România. In exil continuã activitatea de promovare a ideii privind asigurarea si mentinera pãcii în întreaga lume.

La 17 martie 1941 a incetat din viata. In testamentul sãu a cerut sã fie înmormântat în România, dorintã care a fost posibilã doar la 14 martie 1992, când rãmãsitele pãmântesti au fost transportate din Franta si înhumate la cimitirul Sfânta Ecaterina din Scheii Brasovului.


"Acest ministru al unei tari mici face o politica in stil mare. CE OM UIMITOR !
In politica externa e imbarcat pe o firava luntrisoara pe care o conduce ca pe un vapor mare, in politica interna sta calare pe o scandura putrezita, careia pana la urma ii da o stabilitate de stanca.", declara Edouard Herriot, prim ministru al Frantei, una dintre personalitatile celei de-a treia Republici Franceze.

Inchisoarea Sighet ~ suntem facuti pentru a uita

Uitarea este pentru cei care nu au suferit. Nu am înţeles adevărata faţă a opresiunii de dinainte de 1989 până nu am vizitat închisoarea din Sighetul Marmaţiei, care găzduieşte Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. De ce spun asta? Pentru că vorbele se pot uita, le îngropi undeva într-un sertar al memoriei, dar feţele celor care au suferit se întipăresc pentru totdeauna. Este impresionant culoarul de portrete ale victimelor comunismului. Nu poţi să treci indiferent prin locul acela. La Sighet este una dintre cele mai cunoscute închisori din ţara noastră, care a fost folosită pentru a încarcera deţinuţi politici, personalităţi de vază ale perioadei interbelice, dintre care mulţi si-au găsit sfârşitul după gratii.

După 1989, închisoarea a fost dezafectată şi transformată în muzeu. Fosta închisoare are parter şi două etaje. Cele mai multe dintre fostele celule au fost transformate în mici săli de muzeu. Doar câteva au rămas aşa cum erau.
Au fost păstrate intacte celulele unde au murit Iuliu Maniu, undeva la parter şi Gheorghe I. Brătianu, pe la etajul doi. Aici se afla doar patul de fier şi hainele de zeghe. Neatinse sunt şi cele doua celule de pedeapsă, numite sugestiv „Neagra”. Aici erau închişi detinuţii consideraţi recalcitranţi. Izolaţi în obscuritate totală, stăteau dezbracaţi şi desculţi, înlănţuiţi de un inel din centrul celulei. Raţia de hrană le era redusă la jumătate. În întuneric, în frig, infometat, uneori şi legat, era obligat să stea în picioare toată ziua şi toată noaptea. Am văzut copii care intră zâmbitori în aceste celule şi, inocenţi, le văd ca pe nişte locuri de joacă, dar şi oameni în toată firea care rămân înmărmuriţi când îşi dau seama de ce au fost capabili semeni de-ai lor şi câtă suferinţă s-a scurs între acei pereţi apăsători. O sală la fel de impresionantă este cea care descrie în amanunt munca forţată precum şi modalitaţile în care erau chinuiţi deţinuţii. Şi, ca şi cum cuvintele nu ar fi fost suficiente, este recreată o cameră de interogatoriu, cu maşina de scris şi lumina orbitoare care era aţintită în ochii condamnatului. Pe pereţi sunt desenate cele mai frecvente modalitati de tortură. Mă întreb şi acum cine este mai de condamnat: cel care a a avut mintea bolnavă să gândească aceste forme de brutalitate absolută sau cei care, la ordin, le-au dus la îndeplinire fără să clipească.

Muzeul Memorial Sighet se doreşte a fi o instituţie vie, în permanentă schimbare. Până acum a fost amenajată, tematic şi cronologic, cea mai mare parte din fostele celule ale închisorii. În cele trei niveluri ale muzeului sunt prezentate teme şi aspecte importante din istoria României între anii 1945-1989. O zi întreagă dacă ai sta în muzeu nu ai avea timp să parcurgi paginile de istorie vie aşa cum sunt ele prezentate pe pereţii fostelor celule. Alegerile din 1946, 1948 - sovietizarea României, represiunea împotriva Bisericii, distrugerea partidelor politice, mişcări studenteşti (1956), Revoluţia din Ungaria (1956), distrugerea Academiei, Securitatea între 1948-1989, o cronologie a Războiului Rece, 18 zile care au socat lumea, demolările din anii '80, Miscările muncitoreşti din Valea Jiului şi Brasov. Tematic au fost concepute celule fiind transformate în sălile demnitarilor, basarabeni în gulag, poezia în închisoare, viaţa intelectuală în închisoare, reprimarea culturii, scriitori în închisori.

Muzeul este înca o operă în construcţie. Represiunea împotriva culturii - artişti închişi este o sala dedicată actorilor, plasticienilor şi muzicienilor care au avut de suferit în perioada comunistă. Cenzura în teatru şi în film, dar şi distrugerea unor monumente din patrimoniul cultural românesc sunt alte două teme abordate. Femei în închisoare este una dintre cele mai impresionate săli ale muzeului. Alături de cele peste 4200 de nume de femei care au trecut prin închisorile comuniste, se regăsesc poveşti ale unor femei din rezistenţa anticomunistă din munţi, dar şi ale unor femei închise doar pentru ca erau soţii, surori, mame, fiice ale unor persoane considerate „dusmani ai poporului”.

Închisoarea din Sighet a fost construita în 1897, functionând ca închisoare de drept comun până în 1944, când a devenit lagăr sovietic. Din 1948 a devenit loc de detenţie pentru tinerii intelectuali şi pentru ţăranii maramureşeni anchetaţi de Securitate. În anul 1950 a devenit „Închisoarea miniştrilor”, fiind încarceraţi aici, într-o singura noapte, peste 80 de demnitari, adica foşti miniştri, academicieni, economişti, militari, istorici, ziarişti, politicieni, majoritatea lor nejudecaţi. Apoi au fost aduşi şi peste 50 de prelati greco-catolici şi romano-catolici, precum şi alti demnitari, arestaţi între timp.

Penitenciarul era camuflat sub titlul de „unitate de munca speciala”, fiind în realitate un lagăr de exterminare pentru elitele ţării şi, în acelaşi timp, un loc sigur, de unde nu se putea fugi, frontiera cu Uniunea Sovietică fiind situată la mai puţin de doi kilometri, iar paza fiind draconică. În 1955, după Convenţia de la Geneva şi intrarea în ONU a României, detinuţii politici au fost dispersaţi, iar închisoarea a devenit penitenciar de drept comun. În 1977, a fost şi acesta dezafectat.

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei a fost o idee pe care a avut-o, în 1992, poeta Ana Blandiana. Proiectul a fost realizat alături de Romulus Rusan. În 1993, Consiliul Europei a preluat Memorialul sub egida sa. În 1998, Memorialul de la Sighet a fost desemnat printre principalele locuri de păstrare a memoriei Europei, alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Franţa.

Este terifiant ce poate să născoacească mintea umană.

Suntem atât de inventivi când e vorba de noi metode de tortură, cât mai groaznice şi dureroase cu putinţă.

Acest muzeu este un foarte bun exemplu, din păcate, sunt sigură că acesta nu este şi ultimul, pentru că oamenii nu ştiu să înveţe din istorie şi au avut mereu tendinţa să o repete.

Romania in putine cuvinte...

" Ne-am nascut aici, suntem cei dintai asezati aici si vom pleca cei din urma .Vom muri aici ,fiindca nu putem parasi ceea ce nu se poate parasi. Nici furtunile, nici trufiile,nici tradarile nu ne vor clinti."

Harta Gulagului Comunist din România

Astazi la CDI s-a desfasurat seminarul pe tema „Comunismul în România”. S-au discutat anumite aspecte ale comunismului in Romania, precum "Socialismul secolului al XIX-lea şi mişcarea de stânga din România până la primul război mondial", "Partidul Comunist şi istoria politică a României după 1945", "Societate şi economie în România comunistă", "Educaţie şi învăţământ în România anilor 1945-1989" si despre "Inchisori comuniste in Romania". S-a vizionat un fragment din materialul video "Memorialul Durerii. O istorie care nu se invata la scoala",ce reprezinta o selectie de 30 de minute din serialul cu acelasi titlu realizat de Lucia Hossu Longin la Televiziunea Romana, alaturi de un material realizat in urma unei vizite la inchisoarea de la Sighet ~ "Inchisoarea Sighet ~ suntem facuti pentru a uita". La seminar si-au prezentat cercetarile si elevii Dragos Cojocariu(12B)~"Basarabia-1941, contexte istorice", responsabil prof. Arsintescu Ioan; Bogdanel Anusca(12G)~"Deportarile romanilor din Bucovina si Basarabia", responsabil prof. Elena-Diana Spiridon; Alexandru Draganescu(12I)~"Inchisoarea de la Aiud";, responsabil prof. Roxana Filip.
D.soara prof. Andreea Iftime a prezentat eseul "Literatura – memorial al rezistenţei individului în faţa sinelui şi a celorlalţi",literatura este tabloul care, sub influenţa ideologiei comunismului, nu mai prezintă realitatea nealterată, ci o plasează într-o sferă a neverosimilului şi a neconcordanţei cu fondul spiritual specific.
Concluzia? Comunismul a indus in noi umilinta... Regimul comunist ne-a schimbat mentalitatea, felul de a gândi şi a muncii. Una spuneam şi alta gândeam. Pentru supravieţuire, ţăranul trebuia să-şi fure propria sa muncă. Emil Cioran spunea: ”De câte ori privesc ţăranul român îmi place să văd înscrise în cutele feţei sale golurile dureroase ale trecutului nostru”. Pentru poporul român, cei aproape 50 de ani au fost o dramă istorică. O abatere de la dez­voltarea firească a societăţi noastre. A fost o rană ce sângerează şi astăzi.

Ziua femeii, sarbatoarea internationala a mamelor

In fiecare an, pe 8 Martie se sarbatoreste Ziua Femeii si Ziua Mamei. Aceasta zi este asteptata de toate femeile, de toate varstele si incheie ciclul destinat "babelor" si prin urmare sfarsitul martisorului.

Ziua de 8 Martie este recunoscuta pe intreg Mapamondul ca sarbatoarea internationala a femeii. Luna martie este prima luna a primaverii cand toata natura renaste si razele soarelui incepe sa ne mangaie usor. Pura coincidenta sau nu, in acesta luna se sarbatoreste pe langa martisor si ziua femeii, a mamelor. Femeia este cea mai importanta fiinta din lume, mama si iubita, elemente fara de care intregul univers nu ar exista. Cum si unde a luat nastere ziua femeii?

Ziua Femeii se sărbătoreşte încă de pe vremea grecilor antici. Totuşi, impunerea sa ca sărbătoare internaţională a fost consfinţită abia în anul 1977, printr-o rezoluţie a Adunării Naţiunilor Unite.

Ziua mamei se sarbatorea inca de pe vremea zeilor din Olimp cand exista un festival dedicat mamei tuturor zeilor si zeitelor pe nume Rhea in Grecia Antica. In 1910, la Copenhaga apare pentru prima data ideea zilei femeii cand se sarbatorea miscarea femeilor pentru egalitate in drepturi si egalitate de sanse. 7 ani mai tarziu se naste si ziua de 8 Martie cu prilejul grevei muncitoarelor din Sankt Petersburg. Ziua femeii a fost recunoscuta ca sarbatoare internationala in 1977, devenind o traditie in majoritatea tarilor din Europa si in SUA, fiecare sarbatorind-o asa cum o simte. Ziua de 8 Martie este pe plan international Ziua Femeilor Militante, a celor datorita carora noi, femeile, avem drept de vot, dreptul la proprietate, dreptul la educatie, la divort, la asistenta medicala, la contraceptie. Dreptul de a alege si de a spune Nu! Una dintre aceste tari este Anglia, unde pe 8 Martie au loc marsuri si intruniri in memoria acestor Femei.

Sărbătorea de 8 martie îşi are originea în festivalul dedicat zeiţei Cybele. În mitologia greacă, Cybele era zeiţa pământului şi mama tuturor zeilor ce trăiau pe muntele Olimp. Festivalul ţinut în cinstea ei purta numele de Hilaria şi dura trei zile, de pe 15 până pe 18 martie.Cybele a fost preluată şi în mitologia romană, iar cultul ei era primul din calendarul roman. După creştinizare, sărbătorile în cinstea zeiţei au fost înlocuite cu cele ale Mariei, mama lui Iisus.

O variantă a zilei femeii se regăseşte în Anglia secolului al XVI-lea. În "Sâmbăta Mamelor", din Postul Paştelui, slujitorii care munceau departe de casă căpătau învoirea de a-şi vizita familia.Muncitoarele din Statele Unite au început să-şi sărbătorească ziua, în 1857. Manifestarea era dedicată luptei împotriva inechităţilor sociale şi a discriminării dintre sexe.

Nevoia unei zile dedicate femeii, care sa fie sarbatorită la nivel internaţional, apare în 1910, la Copenhaga, în cadrul Internaţionalei Socialiste. Sărbătoarea a fost adoptată apoi şi în Austria, Danemarca şi Elveţia. În urma revoluţiei bolşevice, Lenin a oficializat ziua femeii pe tot teritoriul fostei URSS.Sărbătoarea a fost impusă, pe plan internaţional, în 1977, printr-o rezoluţie a Naţiunilor Unite. În ţara noastră, 8 martie se sărbătoreşte din perioada regimului comunist.
In Romania in ziua de 8 Martie se sarbatoreste Femeia, bucuria vietii noastre si motivatia de a trai.

FEMEIA ~ acest miracol si mister despre care un mare ganditor francez spunea ca este « cea mai frumoasa jumatate a lumii ».


La multi ani de 8 Martie, tuturor femeilor si mamelor din Romania si o primavara frumoasa!

Reper istoric

Reper istoric din 5 martie:

1919: Romania a adoptat un decret-lege prin care era introdus calendarul gregorian, începînd de la 1 aprilie 1919 (stil vechi), care a devenit 14 aprilie (stil nou).

1933: In timpul marii crize econimice din SUA, presedintele Franklin D. Roosevelt a decretat inchiderea pentru o zi a tuturor bancilor de pe teritoriul statului si suspendarea operatiunilor financiare.

1953: A murit I.V. Stalin (Iosif Vissarionovici Djugasvili), sef al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Dupa divergentele de opinii intre Vladimir Lenin si Iulius Martov, Stalin a trecut de partea bolsevicilor. Rapid a reusit sa il impresioneze pe Lenin si sa ocupe functii tot mai inalte in structura politica. La conferinta partidului din aprilie 1922, Lenin si-a propus protejatul pentru postul de secretar general, dar tot el, inainte sa moara, a cerut inlaturarea sa. Stalin a fost insa de neoprit si s-a pozitionat in fruntea Rusiei comuniste pe care a stapanit-o pana la moarte. In ciuda regimului tiranic instaurat in Uniunea Sovietica, rusii l-au plans pe conducatorul lor, milioane de oameni trecand prin fata catafalcului sau. Moartea acestuia a survenit in urma unui atac cerebral suferit cu cateva zile inainte.

1968: A inceput prima editie a Festivalului International de muzica usoara „Cerbul de Aur”.

SERIA10: Femei celebre!!!

Elisabeta de Wittelsbach

"Totul este trecator in aceasta lume."(H. Heine);



Elisabeta de Wittelsbach, cunoscută mai ales sub numele Sissi, a fost soţia împăratului Franz Joseph al Austriei. Printesa Sissi, pe numele ei adevarat Elisabeta Amalia Eugenia, ducesa de Bavaria si printesa de Bavaria, facand parte din casa de Wittelsbach, a devenit imparateasa a Austriei si regina a Ungariei datorita casatoriei cu imparatul Franz Joseph.

Printesa Sissi s-a nascut la Munchen, pe data de 24 decembrie 1837. Elisabeta de Wittelsbach s-a născut într-o familie numeroasa, părinţii ei fiind Maximilian Joseph de Bavaria şi Maria Ludovica de Bavaria, fiica regelui Maximilian I al Bavariei. Familia sa locuia la castelul Possenhoffen. In vara anului 1853, Elisabeta, in varsta de 15 ani, si-a insotit mama si pe sora ei mai mare, Helene intr-o excursie la statiunea Bad Ischl, din Austria, unde ele sperau ca Helena sa atraga atentia imparatului Austriei, Franz Joseph, atunci in varsta de 23 de ani.

Insa Franz Iosif a ales-o pe Elisabeta, iar cuplul s-a casatorit la Viena in primavara anului 1854. Elisabeta s-a adaptat cu greu etichetei de la curtea habsburgilor. A avut cu imparatul Austriei patru copii: trei fete (Sofia, Gisela si Maria-Valeria) si cel care se spera ca va fi printul mostenitor, Rudolf . Sissi a născut primul copil, pe Sofia, la 5 mai 1855, la vârsta de doar 17 ani. Toţi copiii, au fost crescuţi de bunica lor, deoarece aceasta considera ca le poate da o educaţie mai bună. La 12 iulie 1856 a născut-o pe Gisela. Micuţa a fost despărţită de mama ei şi crescută de către bunică (mama lui Francisc Iosif). În urma unei vizite pe care Sissi a făcut-o în Ungaria (împotriva voinţei Sophiei, la Buda, împreună cu Sofia, copilul s-a îmbolnăvit grav şi a murit la 29 mai. Atunci Sissi a suferit o depresie gravă, renunţând şi la lupta pentru copiii ei. La 21 august 1858 s-a născut viitorul moştenitor, Rudolf.La 23 aprilie 1868 s-a născut al patrulea copil, la Buda (Maria Valeria) (d. in 1924) numit "Copilul Ungur". Acest gest l-a făcut pentru unguri ca un fel de cadou pentru viitorul rege al Ungariei.

Dupa ce casatoria ei a inceput sa se deterioreze din cauza infidelitatilor lui Franz Iosif, Sissi a inceput sa calatoreasca, vazandu-si copiii foarte rar. A vizitat locuri ca Madeira, Ungaria, Anglia si Corfu, unde a cerut sa i se construiasca un castel pe care la denumit Achilleion. Sissi a devenit faimoasa pentru frumusetea ei, pentru modul in care a influentat moda vremii, cat si pentru pasiunea sa enorma pentru sport, mai ales pentru calarie. Nelinistile nationale din cadrul monarhiei habsburgilor, cauzate de rebelii unguri, au condus in 1867, la intemeierea dublei monarhii austro-ungare, facand-o pe Elisabeth imparateasa Austriei si regina Ungariei.

Elisabeta a fost intotdeauna apropiata de cauza ungurilor si, odata ce s-a impacat cu sotul ei, i s-a alaturat lui Franz Iosif la Budapesta unde a avut loc incoronarea lor.

În anul 1887 a stat in Băile Herculane, timp de şase săptămâni, împărăteasa Imperiului austro-ungar Elisabeta (sau Sissi), care era îndrăgostită de staţiunea de pe Valea Cernei.

In 1889, viata lui Sissi a fost zguduita de moartea unicului ei fiu, printul Rudolf, in varsta de 31 de ani, care si-a impuscat tanara amanta, baroana Mary Vetsera, dupa care s-a sinucis. Scandalul este cunoscut sub numele de Mayerling, dupa numele cabanei lui Rudolf din Austria. Moartea lui Rudolf nu a reprezentat numai o tragedie personala, ci o tragedie care a afectat destinul intregului Imperiu. Mostenitorul tronului va deveni Franz Ferdinand – fiul fratelui imparatului, prietenul din copilarie al lui Rudolph, un personaj la fel de putin iubit de imparatul Franz Joseph pe cat fusese si propriul fiu.

Elisabeth a fost prima din familia regala care a primit vestea trista a mortii fiului ei. Intrebata de Valerie, sora lui Rudolf, daca acesta s-a sinucis, regina a negat vehement. I se spusese ca Maria a fost cea care a declansat tragedia, otravindu-l mai intai pe Rudolf si apoi sinucigandu-se. La numai 24 de ore dupa incident Franz Josef afla cu uimire ca Rudolf s-a impuscat. Versiunea oficiala, insa, nu corespunde cu niciuna dintre cele doua variante. Ideea sinuciderii este respinsa, pentru a nu pata onoarea familiei regale, iar moartea printului mostenitor se spune ca ar fi intervenit in urma unui atac de cord. Dupa examinarea celor doua cadavre se constata ca Maria a murit cu cateva ore inaintea amantului sau, ceea ce inseamna ca printul a ucis-o, a asteptat o vreme, dupa care s-a sinucis prin impuscare.

Viata lui Franz Josef e un amestec de poveste si suferinta. Despre el, printesa Sissi spunea cu tristetea unei imparatese ce nu a avut destul timp sa fie femeie "Mi-as fi dorit sa nu fie imparat." Pe 10 septembrie 1898 în timp ce Elisabeta era în trecere prin Geneva a fost înjunghiată cu o pilă triunghiulară de anarhistul italian Luigi Lucheni. Acesta îl avea ca ţintă iniţială pe prinţul de Orleans,care nu a mai sosit la Geneva. Cu toate că era înregistrată la hotel sub o altă identitate, în dimineaţa zilei de 10 septembrie, într-un ziar local a apărut un articol despre prezenţa împărătesei la Geneva. Luigi Lucheni a urmărit-o şi a înjunghiat-o tocmai când se pregătea să urce impreună cu doamna sa de onoare, contesa unguroaică Irma Sztaray, pe vaporul spre Montreux. Căderea i-a fost uşurată de părul său bogat. Nimeni nu a realizat faptul că a fost înjunghiată. După ce s-a ridicat şi a urcat pe vapor, a leşinat. Vaporul s-a intors imediat, pilotul aflând ca era împărăteasa Austriei. A fost transportată la hotelul la care a fost cazată unde a murit după circa o oră. Ultimele ei cuvinte au fost"Ce mi s-a întâmplat?" A fost înmormântată cu mari onoruri, la 17 septembrie 1898, la Viena, în Cripta Imperială.Imparateasa a fost inmormantata in cavoul imperial din centrul Vienei, care vreme de secole a fost locul in care erau inmormantati imparatii Austriei.

Elisabeta, "împărateasa fără voie" a fost o femeie depresivă şi nefericită. Se simţea sufocată în anturajul de la Viena, de unde încerca să scape, prin călărit, poezii, călătorit. A fost o femeie frumoasă, faima frumuseţii ei ajungând până în Orient. Ambasadorul Persiei a refuzat sa plece dintr-o vizită oficială până ce a văzut-o. Piesa ei de rezistenţă era părul foarte lung şi frumos, îngrijit de coafeza sa preferată, Fanny.

Frumoasa Sissy a jucat un rol important in politica imperiului. Ea a fost principalul catalizator in alianta Austriei cu Ungaria. A sustinut partidul national maghiar, a invatat ungureste, a participat la toate sarbatorile nationale ale Ungariei si a avut relatii foarte apropiate cu Andrassy, chiar mai apropiate decat era necesar, gurile rele lansand zvonul ca fiica cea mica a Elisabetei – Marie Valerie – ar fi fost fructului iubirii celor doi. Elisabeta s-a indepartat treptat de sotul sau, ajungand sa se intalneasca cu acesta o data sau de doua ori pe an cu ocazia zilei de nastere a imparatului sau a sarbatorilor de iarna. Restul timpului si-l petrecea in statiunile balneare la moda in Europa, in palatele sale din Irlanda (unde organizeaza house-party-uri), Godolo (primit in dar cu ocazia unirii celor doua state din 1867) sau la vila Achilleion din insula Corfu.

Franz Joseph a avut si el o relatie extraconjugala cu actrita Katherina Schratt, relatie acceptata cu indiferenta de sotia sa, care ajunge chiar sa-i organizeze intalnirile in apartamentul doamnei sale de onoare. Acesta relatie, se pare singura pe care imparatul a avut-o, incepe in 1886 si va dura toata viata. Inalt, figura atletica, nas drept, gura generoasa, pasionat de armata, bun calaret, excelent dansator, Franz Joseph a fost unul dintre cei mai carismatici monarhi din istorie.

Nici Elisabeta nu era mai prejos. Era recunoscuta pentru farmecul sau personal si era apreciata mai ales in cercurile maghiare. A fost pasionata de filosofie si de poezie, de calarie si de colectionarea fotografiilor de familie, a invatat limba greaca cu un personaj straniu – Christomanos, care-i va fi si confident, a tinut un jurnal in versuri, care va fi depus dupa moartea sa intr-o banca in Elvetia. Elisabeta a ramas de mult timp in cultura populara drept acea imparateasa frumoasa si aclamata de toti.

Ce-ar fi fost istoria si lumea de astazi fara femei? Fara contributia lor la scena deschisa sau in spatele unor evenimente marcante, cu siguranta unele evenimente nu ar fi avut loc intr-un mod atat de hotarator pentru istoria lumii. Femei misterioase, regine, oameni de stiinta, razboinice sau pacifiste, unele din ele nu vor mai putea fi uitate niciodata – faptele lor au surprins si vor uimi lumea si de-acum incolo.

O vorbă celebră spune că “în spatele oricărui bărbat puternic se află o femeie puternică”. Istoria ne-a oferit mai multe exemple de femei frumoase şi puternice care confirmă această zicală. Clubul de Istorie "Plaiesii Cetatii" si-a propus prin seria de 10 documentare sa prezinte doar zece dintre femeile celebre ce au marcat istoria.

Despre rolul femeilor in istorie si care nu au ajuns neaparat la statutul de femei celebre, Virginia Woolf a spus "In cea mai mare parte a istoriei, anonimul a fost o femeie."

1 Martie