ANUNT

În urmă cu 108 ani, pe 29 aprilie 1902, prin Înaltul Decret Regal, semnat de Regele Carol I, se prevedea că "ostaşii care au luat parte la campania din anul 1877, adică cei care au fost mobilizaţi în ziua de 29 aprilie 1877, împlinind 25 de ani la 29 aprilie 1902, se numesc veterani".

Joseph si Magda Goebbels

Unul dintre cele mai cunoscute triouri din istorie este Hitler – Göring – Goebbels.Ce au in comun cei trei? Modul de actiune, felul in care isi impun propriile convingeri, indiferenta fata de cei care i-au ales si, nu in ultimul rand, abuzul de putere. Impartasesc aceleasi convingeri, au acelasi obiceiuri si risca sa aiba si acelasi destin.

Adolf Hitler, lider al Partidului Muncitoresc German National-Socialist. In paginile de istorie, putem citi ca Hitler a dus o politica de pregatire si de declansare a celui de-al Doilea Razboi Mondial, precum si de punere in aplicare a unui plan nationalist si rasist de exterminare in masa a evreilor si altor „indezirabili”, precum si de lichidare a adversarilor politici. Vi se pare cunoscut? „Tot ce nu este cu noi e impotriva noastra”.

La Hitler a fost strategia de a se inconjura de oameni loiali, care sa aiba grija de imaginea sa. Daca in cazul dictatorului german a fost vorba de Hermann Göring si de Joseph Goebbels.

Hermann Göring a fost al doilea in ierarhia partidului, dupa Adolf Hitler, si comandant al aviatiei miliare. Datorita puterii sale de convingere, Hermann Göring a fost considerat unul dintre eroii germani ai Primului Razboi Mondial, dar, dupa capitularea neconditionata a Germaniei, la 9 mai 1945, el a fost judecat pentru crime de razboi si pentru crime impotriva umanitatii in Procesul de la Nürnberg.

Joseph Goebbels a fost unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai lui Adolf Hitler si printre cei mai devotati adepti ai ideologiei naziste. Goebbels a fost o personalitate polivalenta, un fel de om bun la toate, el imbratisand, de-a lungul timpului, mai multe meserii la care s-a adaptat din mers. Goebbels a fost cunoscut ca fiind zelos, stiind sa isi impuna propria vointa in randul maselor si al cadrelor militare.

„Controlul asupra mass-mediei nu a fost doar o problema de personal. In curand, continutul fiecarui ziar era supravegheat de Ministerul Propagandei, lucru ce a dus la un proces de autocenzura care opera in toate aceste domenii.”

Dr. Paul Joseph Goebbels (29 octombrie 1897 - 1 mai 1945) a fost un politician german şi Ministrul Propagandei Publice în timpul regimului nazist din anul 1933 până în 1945. A fost unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori a lui Adolf Hitler şi printre cei mai devotaţi adepţi a ideologiei naziste. Goebbels a fost cunoscut ca fiind zelos, un orator energetic şi un antisemit virulent.

După ce naziştii au preluat puterea în 1933 a fost numit Ministrul Propagandei. Unul dintre primele sale acte a fost să ordoneze arderea cărţilor evreieşti sau cu autori anti-nazişti la Bebelplatz. După numirea sa, atacurile împotriva evreilor germani au devenit şi mai feroce culminând cu pogromul din aşa numita Noapte de cristal, Kristallnacht, în 1938.

Un suporter avid al războiului, Goebbels a făcut tot ce i-a stat în putere să pregătească poporul german pentru un conflict militar de mare amploare. În timpul celui de-al doilea război mondial, şi-a mărit puterea şi influenţa prin intermediul alianţelor pe care le negocia cu alţi lideri nazişti.“Dumneavoastră şi eu luptăm unii împotriva celorlalţi cu toate că nu suntem cu adevărat duşmani”, spunea Goebbels. Spre sfârşitul anului 1943, războiul se îndrepta înspre un dezastru pentru Puterile Axei, însă acest lucru l-a făcut pe Goebbels să intensifice propaganda, îndemnându-i pe germani să accepte ideea războiului şi mobilizării totale.

Faptul că Hitler o îndrăgea pe Magda Goebbels şi pe copiii familiei, i-a dat şi mai mult acces lui Goebbels în cercul personal al lui Hitler. Cu toate acestea, Goebbels nu era informat direct despre acţiunile militare sau diplomatice, bazându-se pe alte surse pentru a afla ceea ce are de gând să facă Hitler.Când ceilalţi lideri nazişti au încercat să-l convingă pe Hitler să părăsească Berlinul şi să creeze un nou centru de rezistenţă în Bavaria, Goebbels s-a opus însă, susţinând o ultimă opoziţie în capitala Reich-ului. Până la acest moment, Goebbels obţinuse deja poziţia pe care o dorea lângă Hitler. Göring era discreditat categoric, cu toate acestea Hitler a refuzat să îl destituie abia până la 25 aprilie.

Pe 22 aprilie din cauza influenţei lui Goebbels, Hitler a anunţat că nu va părăsi Berlinul, ci va sta să lupte şi să moară dacă e nevoie pentru a-şi apăra capitala. Goebbels a rămas cu Hitler în Berlin până la sfârşit.Pe 30 aprilie, când sovieticii ajunseseră la câteva sute de metri de buncăr, Hitler şi-a întocmit testamentul. Goebbels a fost unul dintre cei patru martori la acest lucru. Nu cu mult timp după ce l-a completat, Hitler se împuşcă, Goebbels comentând: "Inima Germaniei a încetat să mai bată. Führer-ul e mort." În testament, Hitler nu a numit un succesor la conducerea Partidului Nazist, însă l-a numit pe Goebbels Cancelar al Reich-ului, pe amiralul Karl Dönitz Preşedinte al Reich-ului iar pe Martin Bormann, Ministrul Partidului. Goebbels ştia că titlul acesta era doar teoretic. După sinuciderea Führer-ului, Goebbels a devenit Cancelarul celui de-al Treilea Reich - însă doar pentru o zi.

La ora 20.00 a serii de 1 mai, Goebbels a aranjat ca un doctor SS, Helmut Kunz, să-i omoare pe cei şase copii ai săi, injectându-i cu morfină iar apoi, când sunt inconştienţi să le pună cianură în gură. Comform declaraţiilor lui Kunz, acesta le-a dat copiilor morfină, însă Magda Goebbels şi Stumpfegger, acesta era doctorul personal a lui Hitler, le-au administrat cianura. Deci in ultimile ore ale vieţii, Goebbels i-a permis soţiei sale, Magda, să îi omoare pe cei şase copii. La puţin timp după, Goebbels şi soţia acestuia au mers în grădina Cancelariei, unde s-au sinucis.

Corpurile lui Goebbels şi al soţiei au fost apoi arse, însă din cauza lipsei de combustibil, acestea au ars numai parţial, fiind uşor identificabile. Rămăşiţele familiei Goebbels au fost îngropate în secret, lângă Rathenow în Brandenburg. În 1970 au fost arse iar cenuşa rămasă a fost aruncată în râul Elba.

Faimoasa sotie a lui Goebbels, lipsita de sentimentul matern a fost Johanna Maria Magdalena Goebbels sau Magda Goebbels (n. 11 noiembrie 1901, Berlin — d. 1 mai 1945, Berlin). „Soţia diavolului” cum a fost ea denumită de istoricii postbelici era inteligentă, cultă, sigură de sine, frumoasă, o apariţie care atrăgea atenţia.

"N-am văzut niciodată o femeie cu asemenea ochi, reci ca gheaţa." aceasta este afirmatia lui François-Poncet, ambasadorul Franţei în Germania, în 1932, la un bal al „Asociaţiei femeilor germane din străinatate“ .

Doamna Goebbels a avut o viata plina, "sotia diavolului" si-a trait viata alaturi de foarte multi barbati.În 1919 Magda este trimisă de către tatăl ei natural la un prestigios colegiu pentru fetele din familiile înstărite, la Holzhausen, lângă Goslar. În anul 1920, în timp ce se întorcea de la scoală Magda îl întâlneşte în tren pe Günther Quandt, un bogat industrialist german în vârstă de 38 de ani, văduv şi tată a doi baieţi. Magda trece de la catolicism la protestantism şi pe 4 ianuarie 1921, la doar 19 ani, devine doamna Quandt, fiind nevoită să facă faţă obligaţiilor sociale la cel mai înalt nivel.

La 1 noiembrie în acelaşi an Magda naşte primul ei copil, Harald care avea să fie mai târziu singurul ei urmaş care supravieţuit după al doilea război mondial.

Căsnicia celor doi nu avea însă să dureze prea mult, deoarece tânăra Magda se simţea de cele mai multe ori singură, Quandt fiind un bărbat fără pretenţii culturale ocupat în cea mai mare parte a timpului de propriile afaceri. Într-o încercare de consolidare a căsniciei, pleacă împreună pentru şase luni într-un tur al Americii. La New York, Magda a fost atrasă de luxul petrecerilor din înalta societate, făcând o impresie deosebită asupra lui Herbert Hoover, nepotul preşedintelui american. Relaţia dintre soţi nu s-a îmbunătăţit şi în anul 1929, cei doi au divorţat, Quandt asigurându-i Magdei în continuare un trai fără lipsuri şi rămânând prieteni. Proaspăt divorţată, Magda a refuzat cererea în căsătorie a lui Herbert Hoover, după ce acesta a venit special din America pentru ea.

Tânără, blondă şi cu o situaţie financiară bună fără a fi nevoită să muncească, Magda merge la sfatul unei prietene la o întâlnire a Partidului Naţional Socialist, de unde se întoarce impresionată de unul dintre vorbitori, Dr. Joseph Goebbels. Fascinată de oratoria şi carisma lui Goebbels, Magda cumpară a doua zi cartea lui Adolf Hitler, Mein Kampf (Lupta mea) şi se alătură Partidului Naţional Socialist la 1 septembrie 1930. Se oferă voluntară în munca de partid deşi nu a fost niciodată atrasă sau activă din punct de vedere politic.

Este mutată apoi la “Secţia presei externe“ a Ministerului Propagandei, unde îşi putea folosi cunoştinţele de franceză, engleză şi italiană. Aici vine în contact şi îl cunoaşte mai bine pe Joseph Goebbels. Această întâlnire avea să fie fatală pentru Magda, care în anii următori va ajunge dependentă de oratorul Goebbels. Ei s-au logodit după puţin timp, Joseph care era şchiop şi mic de statură având o constituţie mai degrabă firavă fiind încântat de asocierea cu tânăra elegantă din înalta societate ce avea şi o cultură bogată. Magda îl întâlneşte şi pe Adolf Hitler, cei doi fiind impresionaţi unul de celălalt şi căsătoria cu Goebbels părea astfel aranjată.

Există mai multe păreri ce susţin că între Hitler şi Magda ar fi existat mai mult decât o prietenie platonică, dar se pare totuşi că pe cei doi i-a legat în primul rând o profundă admiraţie şi un respect reciproc. Căsătoria Magdei cu Goebbels a avut loc la 19 decembrie 1931, Hitler însuşi fiind unul dintre martori. În urma acestei căsnicii au rezultat şase copii.

Familia Goebbels era prezentată publicului ca pe un model ce trebuia copiat. Magda devine prin căsătoria ei cu unul dintre cei mai importanţi şi vizibili membri ai Partidului Nazist imaginea soţiei şi a mamei nemţoaice perfecte. Magda era fascinată de Hitler şi încântată de admiraţia lui, succes care-i asigură o ascensiune colosală în cercurile înalte. Casa familiei Goebbels devine în curând unul dintre locurile de întâlnire pentru mai mulţi membri ai NSDAP –ului, mai ales după ce Goebbels este numit minstru al propagandei in 1933. Căsătoria soţilor Goebbels a fost o reuşită doar pentru câţiva ani. Încă din anul 1934, Joseph Goebbels a început să se întâlnească cu alte femei, Magda tolerându-i pentru început infidelităţile.Au existat de asemenea zvonuri şi în legătură cu infidelităţi de-ale Magdei.

Atât Magda cât şi Joseph Goebbels au câştigat numeroase beneficii şi o importantă poziţie socială ca urmare a legăturii lor strânse cu Hitler. În saloanele reşedinţei familiei Goebbels, la Berlin, au avut loc recepţii pentru conducători de state şi personalităţi ale vieţii culturale internaţionale. Cei doi au rămas loiali Führer-ului pe tot parcursul vieţii lor, fiind printre cei mai înfocaţi susţinători ai ideologiei naţional-socialiste.

La sfârşitul lunii aprilie 1945 trupele Armatei Roşii erau deja la periferia Berlinului şi familia Goebbels se muta împreună cu toţi cei şase copii în buncărul de sub Cancelaria Reichului. Pe fondul apropierii trupelor ruseşti de centrul oraşului, Hitler şi proaspăta sa mireasă Eva Braun se sinucid în după-amiaza zilei de 30 aprilie. Câţiva martori susţin că Magda, afectată de dorinţa lui Hitler de a-şi pune capăt zilelor, a încercat în ultimul moment să-l facă să se răzgândească,dar aceast lucru rămâne totuşi disputat.

La sfârşitul războiului, Goebbels se decide să urmeze exemplul lui Hitler şi să se sinucidă împreună cu întreaga sa familie.Magda îi scrie fiului ei aflat în nordul Africii o scrisoare de rămas bun în care încearcă să-şi justifice gestul, de altfel si singurul urmas care scapa viu. A doua zi, pe 1 mai 1945, cei şase copii ai familiei Goebbels au fost drogaţi cu morfină şi apoi ucişi cu capsule de cianură sparte în gură. Trupurile copiilor, toţi imbrăcaţi în alb, au fost găsite în buncăr în paturile în care au fost ucişi, a doua zi de către trupele ruseşti. La puţin timp după, Goebbels şi soţia acestuia au mers în grădina Cancelariei, unde s-au sinucis.

Trupurile lor au fost stropite cu petrol, dar din cauza dificultăţii cu care se găsea petrolul la acea dată acestea au fost doar parţial arse, soţii nefiind îngropaţi. A doua zi, soldaţii ruşi au gasit cadavrele şi poze cu figura lui Goebbels carbonizată au fost intens publicate. Rămăşiţele întregii familii au fost mai târziu îngropate în secret de către sovietici, iar în luna aprilie a anului 1970 dezhumate şi incinerate, cenuşa lor fiind împrăştiată în râul Elba .

"Nu există nici o altă soluţie ... Nu-mi pot imagina că viaţa ar fi posibilă pentru copii după moartea Führer-ului." Magda Goebbels vorbind despre posibilitatea uciderii copiilor ei.

Viata irosita a Evei Braun

"Modalitatea de a evita ceea ce este puternic consta in a lovi ceea ce este slab."

Articolul are la baza Viata irosita a Evei Braun , carte scrisa de Angela Lambert.
Eva Anna Paula Hitler, născută Braun (n. 6 februarie 1912, München — d. 30 aprilie 1945, Berlin) a fost timp de 14 ani amanta şi în ultimele 36 de ore din viaţă, soţia lui Adolf Hitler. Decentă şi bine crescută, ea era o tânără din clasa mijlocie fără sentimente antisemite, care nu s-a alăturat niciodată Partidului nazist, dar care a avut ghinionul să se îndrăgostească de un monstru. De dragul Führer-ului, a renunţat la tot ce ar fi putut să o împlinească în viaţă – căsătorie, copii, propria casă, mândria şi aprobarea părinţilor. Datele rămase despre această femeie sunt foarte puţine.

Congresul Partidului din 1936 a fost prilejul cu care Eva şi-a câştigat definitiv locul de amantă oficială a Führer-ului, recunoscută doar de cercul foarte apropiat nu şi de opinia publică. Tot acum, Bormann este delegat se ocupe de cheltuielile ei, punându-i la dispoziţie o sumă lunară.

Eva însă nu s-a plâns niciodată lui Hitler de singurătate sau depresie. Führer-ul se revanşa satisfăcându-i toate capriciile în ceea ce priveşte vestimentaţia. Bormann se ocupa de aceste cheltuieli iar Hitler nu comenta niciodată.

Desi a fost amanta lui Hitler pentru 14 ani, puţină lume i-a cunoscut numele sau înfăţişarea, Führer-ul reuşind atât de bine să o ţină departe de ochiul publicului încât a trăit şi a murit anonimă.



Căsătoria celor doi a avut loc pe 29 aprilie 1945,martori fiind Joseph Goebbels şi Martin Bormann. Ceremonia a fost una simplă fără prieteni sau familie, urmată apoi de o mică recepţie. Gertrude Weisker, verişoara Evei: Nu mai avea motive să ezite. Până atunci a spus că este căsătorit cu Germania. Dar acum nu mai exista o Germanie, aşa că probabil s-a gândit că putea până la urmă să o ia de soţie pe femeia cu care a trăit împreună.

Pentru 36 de ore, Eva a avut bucuria de a i se spune Frau Hitler, cu toate că noul ei soţ continua să i se adreseze cu domnişoara Braun. În după-amiaza zilei următoare, când ruşii ajunseseră extrem de aproape de centrul capitalei, cei doi decid că a venit timpul să-şi curme viaţa. După ce îşi iau rămas bun de la cei din buncăr, Eva se otrăveşte cu cianură, iar Hitler îşi trage un glonţ în tâmplă. Cadavrele lor sunt scoase afară de adjutanţii Führer-ului. Pe 2 mai rămăşiţele sunt găsite de către soldaţii ruşi în grădina Cancelariei într-un crater făcut de o bombă. De-a lungul anilor cadavrele au fost îngropate şi deshumate de mai multe ori, până când în aprilie 1970 sunt incinerate complet, iar cenuşa este aruncată în râul Elba.

Aceasta carte analizeaza personalitatea controversata a Evei Braun, pe care autoarea îsi propune sa o prezinte într-o lumina pozitiva, nicidecum ca pe o nazista zeloasa, calica sau ca pe o jucarie sexuala a unui dictator, ci ca pe o tânara bine crescuta, dintr-o familie respectabila, apartinând clasei de mijloc.

În contrapartida, Hitler este înfatisat cu toate defectele si viciile unui monstru însetat de putere si cu desavârsire dement. Despre viata lui Adolf Hitler s-au scris peste sapte sute de biografii, însa aceasta carte despre viata Evei Braun este abia a doua în limba engleza si prima scrisa de o femeie.

Marea pasiune a Evei încă din copilărie a fost fotografia şi ulterior Hitler îi face cadou un aparat foto foarte performant pentru acea vreme spre bucuria ei. Majoritatea pozelor şi filmelor cu Führer-ul de la Berghof sunt făcute de ea. În noiembrie 1945, americanii găsesc în casa Evei din München 33 de albume cu fotografii, care au fost confiscate şi se află în prezent în arhiva naţională a Statelor Unite.

Un alt hobby era moda. Avea numeroase ţinute făcute special pentru ea de către croitorese din Berlin sau Paris, fiind mereu foarte atentă la aspectul şi silueta sa. Deţinea chiar un clasor în care erau reproduse şi numerotate toate rochiile, cu un eşantion din materialul corespunzător. Hitler aprecia această meticulozitate a ei în ceea ce priveşte înfăţişarea, spunând că nu i se poate reproşa nici cea mai mică neglijenţă.

Eva era şi o sportivă desăvârşită, practicând înotul, gimnastica şi schiul. Adora animalele având un câine ciobănesc, un basset şi doi foxterieri: Negus şi Stasi. Mare admiratoare a vedetelor din lumea artistică, colecţiona articolele din reviste despre ele, frecventând pe cât posibil cinematografele şi teatrele.

Eva a ţinut pe parcursul vieţii un jurnal, unde făcea sporadic însemnări. Din nefericire acesta rămâne până în prezent pierdut, doar 22 de pagini conţinând însemnări din primele luni ale anului 1935 fiind disponibile cercetătorilor.

Unii dintre servitorii de la Berghof au vorbit după război de extravaganţa în care trăia şi luxul pe care Hitler îl satisfăcea. Cu toate că Führer-ul îi plătea toate cheltuielile cu vestimentaţia, cadourile pe care i le făcea nu erau de o valoarea foarte mare. În afară de casa cumpărată în München, acesta i-a mai dăruit un autoturism Mercedes şi bijuterii care, cu excepţia unui ceas cu diamante, erau semipreţioase. Percheziţia făcută de soldaţii americani în locuinţa ei a scos la iveală 100.000 de mărci germane, 1000 de dolari şi 10 lire sterline. Este o sumă considerabilă, dar nu una exagerată pentru amanta Führer-ului.

Eva Braun, partenera lui Adolf Hitler, nu era "o blondă proastă". Eva Braun, partenera lui Adolf Hitler, a fost considerată, în numeroase documentare şi cărţi, drept o persoană lipsită de importanţă, însă aceasta era departe de a fi "o blondă proastă", au declarat autorii unei noi biografii a acesteia.

Oamenii au văzut-o mereu pe Eva Braun ca fiind femeia plăcută care s-a îndrăgostit de un monstru, dar ea a avut o mare influenţă în cercul apropiaţilor lui Hitler. Totuşi, cartea nu dă dovezi în privinţa unei relaţii sexuale între Braun şi Hitler, un lucru asupra căruia au existat întotdeauna întrebări.

Povestea vietii mele

"Povestea vietii mele! Adesea mi s-a cerut s-o scriu, si am stat in cumpana daca s-o fac, din multe pricini.

Cu moartea scumpului meu sot, regele Ferdinand, se incheie un anumit capitol al vietii mele si simt ca pot mai usor sa privesc la calea, lunga cale ce am strabatut-o pana acum..."(Regina Maria)



Articolul porneste de la cartea "Povestea vieţii mele"~ Maria, Regină a României(1934). "Povestea vietii mele" a vazut lumina tiparului în intervalul 1934-1936, cele trei volume ale cartii fiind scrise în limba engleza, de altfel cateva fragmente fiind publicate în presa britanica si în cea americana, înainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Memoriile reginei Maria se întind pe perioada 1914-1934, care a inclus ani hotarâtori pentru istoria României (izbucnirea Primului Razboi Mondial, Marea Unire), dar si o perioada în care regina Maria s-a remarcat printr-o deosebita implicare în directia promovarii României.

Maiestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a României, Principesă de Edinburg şi de Saxa Coburg şi Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa-Coburg şi Gotha (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia - d. 18 iulie 1938, Sinaia, Regatul României), a fost mare prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.

A fost supranumită de popor "Mama răniţilor"şi "Regina-soldat", pentru atitudinea ei bravă din timpul Primului Război Mondial, când, alături de doamnele de la Curte, a lucrat direct pe front în spitale de campanie sau a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate. De asemenea, regina este cunoscută şi pentru activitatea diplomatică asiduă pe care a dus-o în favoarea României, după terminarea Primului Război Mondial, dar şi pentru faptul că a fost o iubitoare şi o susţinătoare a artelor.

Regina Maria a călătorit la Paris în timpul Conferinţei de Pace şi s-a instalat cu fiicele sale, extrem de frumoase, la Hotelul Crillon, în Place de la Concorde. Primul ministru francez Clemenceau, un fost ofiţer de armată cu maniere impecabile şi cu o înclinaţie spre femei frumoase, a prezentat Reginei omagiile sale, care l-a primit în toată splendoarea sa.

Frumuseţea ei era dublată de o inteligenţă ieşită din comun. Ea a pledat pentru cauza românilor, reamintindu-le aliaţilor occidentali enormul sacrificiu al Armatei Române. Serviciul adus României de regina Maria a fost crucial, deşi puţin înţeles. Când negociatorul şef al delegaţiei româneşti, primul ministru Brătianu, a început să piardă teren, regele a rugat-o pe regină să intervină, iar aceasta a plecat într-o misiune neoficială la Paris şi la Londra.

A rezultat astfel România Mare, care reunea provinciile istorice ale Transilvaniei, Bucovinei, Moldovei, Basarabiei şi Munteniei. Deşi rolul femeilor în politică era redus, Regina Maria a fost sfetnicul regelui Ferdinand până la moartea acestuia în 1927. În momentul în care fiul său a moştenit tronul, el a izolat-o complet pe regină, care s-a retras din viaţa publică până la moartea ei, în 1938.

Regina Maria a iubit arta, poezia şi filosofia. Ea a continuat tradiţia Reginei Elisabeta de susţinere a acestora, ajutând cu burse de studiu şi bani o seamă de personalităţi din lumea literară şi artistică. A scris la rândul ei Povestiri pentru copii, poezii, a pictat (mai ales acuarele) florile ei preferate fiind crinii si macii.

"Pe un tarm, la margine de mare era o gradina plina de flori in multe culori, de copacii de maslini, de mere dulci si de cirese...Era tot ce avea si in fiecare zi avea grija de ea, ii vorbea, cu ea se-nveselea, cu ea plangea si tot cu ea gandurile si dorurile isi adormea pe piatra alba pe care lacrimile de roua in fiecare dimineata le scada. Petalele cazute in fiecare dimineata le aduna si cu ele apa marii-o incununa...Ele plecau cu valurile calatoare, odata cu ele si gandurile sale amare...Pumnul si-l umplea cu apa parfumata si isi uda fata alba, spunand:"va veni si alta data!" Treceau zile, luni si ani, dar speranta sa o gaseai in fiecare floare, in fiecare fruct de vara si de toamna, in fiecare frunza de maslin, chiar daca unele ii cadeau la picioare...Fluturasii ii mangaiau privirea cazuta si la fiecare zbor lasau o urma albastra...Se asezau pe fiecare petala alba, pe fiecare clapa a pianului de la fereastra, pe fiecare coarda de vioara, pe fiecare sunet de harpa...Cate unul se mai agata in floarea de mar de parca acolo vroia sa-i fie ultimul zbor.- Micutul meu, vino de-ti continua zborul...Priveste cum Lumina deschide Orizontul...Auzi?Scoica isi canta dorul...Dorul de Sirena, de iubirea ei eterna.Tu stii cel mai bine sa zbori spre lumina...Ia si dorinta mea si a scoicii de perluta dorului plina si du-le la ea, la lumina si izvorul din ea. Zborul si l-a continuat si in lumina a plecat...Ah, si ce lumina mare se facuse!Fluturasul in ea se pierduse...pentru ca numai el stie ca iubirea e plina de lumina si izvor...Si atunci parfumul florilor de mar peste gradina se asezase...Floarea de cires petala si-o deschidea,frunza de maslin se legana, in ritmul ciocarliei usor cadea si in fiecare zi drumul valului il urma cu aceeasi speranta:"va veni si alta data, caci este zi in fiecare zi lasata...!" Porumbelul alb le aduna si in cuibul de la fereastra le aseza...melodia continua sa-i mangaie fata si lacrima cazuta pe piatra alba..." (Regina Maria)

"Povestea vietii mele" este una dintre cele mai memorabile confesiuni ale unei personalităţi marcante ale secolului trecut.

Istoria stiintei si credintei religioase

"Nu exista lumina fara intuneric si nici materie fara umbra."


Stiinta si credinta au fost considerate deseori antinomice; nu a fost dintotdeauna asa. Daca privim de-a lungul istoriei, constatam ca, inca de la nasterea sa, in Grecia secolului al VI-lea i. Hr., stiinta era considerata foarte aproape de metafizica. Abia in secolul al XVII-lea se observa serioase veleitati de emancipare a stiintei, ceea ce antreneaza inevitabil conflicte cu autoritatile religioase. Afacerea Galilei ramane cu siguranta cel mai cunoscut exemplu de astfel de conflicte. Ea va marca profund memoria colectiva.

Secolul al XIX-lea este caracterizat printr-o veritabila explozie a cunoasterii stiintifice, ceea ce favoriza un climat euforic. Ideologia scientista impune credinta in puterea nelimitata a stiintei si pretinde conducerea intelectuala si morala a societatii. Separarea intre stiinta si credinta este la apogeul ei. Biserica si stiinta se regasesc in doua tabere opuse.
Revolutiile stiintifice ale secolului XX – relativitatea lui Einstein, mecanica cuantica, cosmologia – modifica radical conceptiile traditionale privind spatiul, timpul, materia si universul, reinnoind viziunea noastra asupra stiintei si lumii. Ele ne permit, de asemenea, sa punem mai bine unele probleme filosofice majore, in special cele privind realitatea, rationalitatea, adevarul.

Trebuie sa facem o distinctie clara intre cult, credinta, teologie. Existenta unei realitati ultime care se ascunde in spatele lucrurilor este plauzibila, dar exista abordari diverse ale acestei realitati.

Cu toate limitele sale, stiinta contribuie din ce in ce mai mult la dezvoltarea filosofiei, daca ar fi sa ne gandim doar la faptul ca o ajuta sa puna corect adevaratele probleme. Stiinta este in slujba omului, nu numai prin nenumaratele aplicatii care-l scapa de atatea griji dar si pentru ca-i deschide noi orizonturi culturale, filosofice si etice, care-l impiedica sa se angajeze pe drumuri fara iesire in cautarea sensului.

Lee Miller (1907-1977), celebru fotomodel devenit fotograf de razboi

Am pornit de la ceea ce sunt - dincolo de geografii, de timp, de sex, de cultură - cele trei mari dorinţe ale oamenilor: puterea, iubirea şi banii. Desigur că una dintre aceste dorinţe este cea mai puternică, dar ea nu le anulează pe celelalte, ci doar le face mai palide. Cea mai puternică este dorinţa care le-a dominat viaţa. Şi le-am găsit... Cele trei patimi exponenţiale, întâlnite într-un destin de excepţie, Lee Miller.

Am găsit o a patra dimensiune. Aventura. Adică cazul unei femei – repet că şi un bărbat poate face aşa ceva – care îşi doreşte să aibă mai multe vieţi în aceeaşi viaţă. Această femeie nu este însă multidimensională. Mai degrabă viaţa ei este o sumă de fire împletite, ce formează un fel de şnur. Lee Miller (1907-1977), fotograf şi fotomodel, muză a lui Man Ray şi Picasso, între alţii.

Acest articol o prezintă pe Lee Miller de o parte şi de alta a aparatului foto, de la începutul cariei sale de model şi până la ultimele fotografii realizate de aceasta, inlcusiv peisajele egiptene din perioada primei căsătorii.

Născută la New York, Elizabeth (Lee) Miller este fiica unui inginer-inventator care i-a pus camera foto în mană pe când era doar un copil. La vârsta de 19 ani, în timpul unei plimbări pe o stradă din Manhattan a fost descoperită de Conde Nast, care a lansat-o în cariera de modelling. Prima ei apariţie a fost pe coperta Vogue din martie 1927, ilustraţia fiind realizată de George Lepape.

In următorii doi ani a devenit unul dintre cele mai de succes modele, fotografiată de Arnold Genthe, Nickolas Murray sau Edward Steichen. Acesta din urmă este autorul unei campanii publicitare la Kotex, prima campanie la tampoane igienice din istorie, a cărei protagonistă a fost Lee Miller. Campania a stârnit multe controverse la acea vreme.

In 1929 Miller îl întâlneşte pe Man Ray la Paris, devenind eleva şi iubita acestuia, membră a Mişcării Suprarealiste. Aşa îi cunoaşte pe Paul Eluard, Pablo Picasso şi Jean Cocteau, devenind muza acestuia din urmă, în filmul The Blood of a Poet (1930). Realizează primele ei fotografii, suprarealiste. Se întoarce în America, unde, împreună cu unul dintre fraţii săi deshide un studio foto, are o expoziţie foto, apoi se căsătoreşte cu un om de afaceri egiptean, Aziz Eloui Bey, mutându-se la Cairo. Divorţează în 1934 şi se întoarce la Paris, unde îl cunoaşte pe viitorul soţ, pictorul suprarealist britanic Roland Penrose şi se mută la Londra.

Se angajează ca fotograf pentru British Vogue, acoperind London Blitz, iar în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial devine singura femeie fotograf, corespondent de război, pentru Vogue. Alături de fotograful David E. Scherman de la Life Magazine, Miller a realizat cele mai iconice fotografii din timpul debarcării din Normandia, eliberarea Parisului şi din lagărele de exterminare Buchenwald şi Dachau.

După război, bântuită de atrocităţile surprinse de cameră, Miller suferă câteva episoade puternice de depresie şi începe sa bea foarte mult. In 1947 de naştere unicul său fiu, Antony iar Miller se întoarce la Vogue, fotografiindu-i pe Max Ernst, Alfred H. Barr Jr., Saul Steinberg. Ilustrează biografiile lui Picasso şi Antoni Tapies, scrise de soţul său şi se dedică artei culinare….

Miller moare de cancer, în 1977, iar fiul său este autorul primei sale biografii, în 1985, "The Lives of Lee Miller".

HRISTOS A INVIAT!

"Sfanta sarbatoare de Paste este un moment in care dragostea, pacea si seninatatea se unesc in numele Domnului. Astazi fii intelegator, fii alaturi de cei dragi, fii cel care le iarta pe toate, fii in sentimentul Pastelui. Hristos a inviat!"